CoDE – Competențe Digitale Evaluate

Un proiect de evaluare a competențelor digitale din instituțiile publice

Un proiect lansat de H.appyCities

România ocupă ultimul loc la nivel european la capitolul digitalizare conform Digital Economy and Society Index (DESI). La capitolele servicii publice digitale și competențe digitale scorul obținut este și mai îngrijorător, prin distanța față de următorul clasat, sau media europeană (doar 31% competențe digitale de bază, față de 56% media europeană, și doar 10% competențe digitale, peste nivelul elementar, față de 31% media europeană). 

Sectorul public este unul dintre factorii potențial amplificatori ai acestui proces de transformare digtală, prin efectele în cascadă pe care implementarea de servicii digitale le poate oferi. Acest lucru este însă încetinit nivelul scăzut al competențelor digitale în rândul angajaților proprii ai administrației.

Orice transformare digitală a administrației și serviciilor pe care aceasta le oferă nu se poate construi fără o evaluare clară a resurselor umane necesare și a competențelor digitale ale acestora. Acest proces este cu atât mai complicat cu cât rezistența la schimbare este, deseori, mare, iar procesele de evaluare au fost supuse multor intervenții subiective de-a lungul timpului, creând o rezistență mare a angajaților atunci când vine vorba de evaluarea acestora.

Ce propunem

Propunem o abordare în trei pași simpli, dar care să țină cont de specificul instituțiilor publice:

  1. Evaluarea inițială a competențelor digitale în deplin respect față de angajații lor (total confidențială, anonimizată) – rezultatele nu vor cuprinde nume sau indicații către persoanele ce au urmat testele;
  2. Înțelegere a nivelului individual prin afișarea în pagini dedicate, protejate, cu rezultatele personale ale fiecărui participant, diferența față de medie și față de necesarul de cunoștințe – fiecare participant se va putea autoevalua și își va putea înțelege propriile nevoi de învățare;
  3. Stabilirea unui traseu de învățare digitală specific (prin asistență și ghidare) – indicațiile se vor referi la tipul de nivel și nu la punctajul obținut de fiecare în parte.

 

Beneficii

La nivel general, urmărim oferirea unei imagini cât mai clare, obiective, a nivelului de digitalizare și pregătire a resursei umane pentru a lucra într-un mediu digital ca o precondiție pentru transformarea digitală. Beneficiile generale sunt legate de încrederea în uneltele digitale, reducerea sau eliminarea temerilor privind utilizarea acestora, creșterea încrederii în ce privește procesul de educație digitală și crearea unui mediu propice pentru implementarea unor sisteme informatice care să țină cont de cerințele utilizatorilor interni 

La nivel specific, beneficiile imediate sunt: 

  1. Pentru instituție: 
    1. O imagine clară asupra nivelului de competențe digitale ale instituției fără a afecta activitatea, în deplin respect față de angajați; 
    2. constituirea unui punct de plecare în politicile interne de transformare digitală;
    3. încurajarea campionilor interni în a fi agenți ai transformării;
    4. rapoarte care să fie utile în procesul de evaluare a implementării proiectelor de digitalizare și finanțarea unor proiecte ulterioare.
  2. Pentru angajați:
    1. Un mecanism obiectiv, confidențial de auto-evaluare;
    2. O evaluare a necesarului de învățare (inclusiv ca timp și efort);
    3. O adaptare a traseului de învățare la nevoile proprii, cu posibilitatea de a vizualiza progresul făcut;
    4. Beneficii psihologice – creșterea stimei de sine, îndepărtarea stigmei etc.

Faze/Implementare/Proces

Următorii pași sunt necesari pentru organizarea proiectului:

  1. Semnarea unui acord cu instituția publică cu stabilirea unui calendar de comunicare și pregătire tehnică (conturi, acces, asistență etc.);
  2. Demararea proiectului (anunț intern, raportare internă a progresului) și punerea la dispoziție platformelor de evaluare rapidă ECDL pentru evaluare;
  3. Raport rezultate + evaluare necesar învățare;
  4. Stabilire plan învătare pt 6 luni;
  5. Re-evaluare + raport final.

La finalul proiectului, instituția va primi și un badge CoDE afișabil online ce va certifica trecerea prin procesul de evaluare a competențelor digitale și faptul că peste 90% dintre angajați au competențe digitale de bază și peste 50% dintre ei au competențe digitale avansate.

Fii alături de noi!

Vrei să sprijini acest demers?